Jurnale de călătorie |
Extraordinara călătorie pe jos în jurul lumii, 100000 km (5)
Vezi:
• Extraordinara călătorie pe jos în jurul lumii, 100000 km (1)
• Extraordinara călătorie pe jos în jurul lumii, 100000 km (2)
• Extraordinara călătorie pe jos în jurul lumii, 100000 km (3)
• Extraordinara călătorie pe jos în jurul lumii, 100000 km (4)
Dumitru Dan - Acasă din nou
"Călătoriile prin Grecia şi Bulgaria mi s-au părut mai grele, mai obositoare şi singuratice. Prin satele şi comunele mai mici oamenii se uitau la mine fără a avea curajul sau curiozitatea să vorbeasca cu mine. Intrarea în Serbia mi-a făcut o impresie foarte dureroasă. În fiecare comună pe unde treceam nu vedeam decât femei şi copii mici, rar când întâlneam un bătrân sau un infirm. Toată lumea, toate femeile purtau doliu, şi majoritatea caselor aveau câte o icoană afară, pe perete o candelă şi o bucată de pânză de doliu lângă icoană. Toate femeile triste, plânse, toate îşi pierduseră bărbaţii în război. La ei începuse războiul cu Austro-Ungaria din 1914."
După şase ani, Dumitru Dan s-a întors în ţară, în martie 1916, singur, dintr-o extraordinară călătorie.
"Când m-am văzut pe pământ românesc (Turnu-Severin), am muţumit lui Dumnezeu, apoi am dat telegrame la Bucureşti, la prieteni, la Buzău, la Bacău - pe la rude, vestindu-i pe toţi ca am sosit în ţară. Întâlnirea noastră a fost foarte dramatică. Toţi mă sărutau, plângând de bucurie că am sosit iar în ţară cu bine şi sănatos. La Bacău eram cunoscut bine şi se duse vestea sosirii mele. Am fost invitat la prefectura judeţului, unde s-a dat o recepţie în onoarea mea, luând parte primarul oraşului, avocaţi, funcţionari de la Tribunal, muncitori din întreprinderi, din toate instituţiile, veniţi să mă vadă şi să mă felicite pentru sosirea mea cu bine şi cu succes în sportul întreprins."
Spectacolul trebuie să continue!
Alături de tovarăşii săi, Gheorghe Negreanu, Alexandru Pascu şi Paul Pârvu, Dumitru Dan rămâne în istorie ca fiind unul dintre ambasadorii portului nostru popular, al folclorului şi tradiţiilor româneşti prin interpretarea unui repertoriu bogat de cântece şi dansuri în locuri improvizate sau pe mari scene ale capitalelor lumii. Nu trebuie să uitam nici efortul fizic şi psihic extraordinar depus de tinerii călători şi artişti români, şi tocmai de aceea, povestea trebuie spusă mai departe.
"Cu toate vizitele, plimbările prin oraş, când veneam la hotel şi vedeam că sunt singur, nu credeam: uitasem de Pascu şi Negreanu, dar pe Pârvu nu îl puteam uita. Mă gândeam câte oraşe şi ţări am vizitat împreună, câtă lume au distrat Pascu cu armonica şi Negreanu, Pârvu cu cavalul, cu fluierul şi aceşti tovarăşi mă lăsară singur."
"Singurătatea pentru mine era foarte tristă, mai ales printre străini, prin alte ţări, pe câmpii, prin păduri etc... Era destul de greu, că nu mai aveam cu cine verifica harta, terenul şi nu mai aveam cu cine mă sfătui când era cazul să întreprind o vizită prezidenţială, guvernamentală sau un spectacol. Mai ales la spectacol de unul singur. Dispăruse trupa română. Eram singur. Dar totuşi nu eram descurajat, trebuia să merg, trebuia să înving greutăţile, trebuia să termin cu bine călătoria, trebuia să primesc premiul de 100000 de franci şi ce era mai principal, Titlul de Campion Mondial."
Călătoria în jurul lumii le-a adus în cale foarte multe întâmplări frumoase sau amuzante, triste ori primejdioase ori de-a dreptul critice, disperate, întâmplări cu vameşi, cu triburi şi populaţii periculoase, căutători de aur care nu-şi preţuiesc viaţa, temuţi vânători de capete, sufragete scoţiene, regi, preşedinţi ori generali în plină revoluţie, hoţi în hanuri şi tâlhari la drumul mare, actori, animale sălbatice sau insecte periculoase, obstacole naturale de netrecut ori livezi întregi de portocali apărute în cale la doar câteva luni de la năprasnicele geruri din Alaska.
Au întâlnit popoare sau culturi diferite, au văzut peisaje minunate, splendori ale naturii, au vizitat muzee, teatre, biblioteci, palate. Au dormit sub cerul liber, prin copaci, în hoteluri modeste ori în locuinţe luxoase invitaţi de gazde generoase. Trei dintre ei au murit departe de ţară, doar Dumitru Dan a putut să-şi reîntâlnească familia şi prietenii şi mai apoi, s-a bucurat să-şi spună povestea peste care apoi timpul şi-a aşternut praful uitării.
"Mai mult decât premiul în bani pe care mi l-a oferit societatea franceză Touring Club de France, am apreciat primirea pe care mi-au făcut-o în ţara şi în străinătate, sportivii francezi, sportivii români şi populaţia Capitalei. Călătoria mea în jurul lumii s-a înscris în istoria turismului mondial ca fiind cea mai cutezătoare şi mai mare drumeţie pe jos. Mă simt fericit că am putut oferi ţării mele o asemenea onoare. De asemenea, sunt mulţumit că după ce am stat şase ani prin lume, suferind diferite accidente, diferite peripeţii, vazând cum arată lumea în vremea aceea, am reuşit să mă întorc în România, patria mea dragă."
Dumitru Dan îşi doarme somnul de veci, în Cimitirul Eroilor din oraşul Buzău, într-un mormânt ce ar trebui să îi onoreze memoria, notorietatea şi mai ales performanţa de a fi PRIMUL ROMÂN CARE A REALIZAT ÎNCONJURUL LUMII PE JOS.
Sursa: Muzeul Judeţean Buzău, expoziţia Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 perechi de opinci.